E toamna, dragule, si abia azi
Vad prima frunza, primul stol,
La fel ca sufletul meu calator
Ce se inalta peste brazi.
Miroase-a fum si-a lemne arse
Si-a ultima suflare-a ierbii verzi.
E prea tarziu ca sa mai crezi
In soare si miresme false.
Vezi, dragul meu, se facu toamna,
Vin amintirile din cer cu ploi.
Cat de departe suntem noi
Cand sufletul spre somn indeamna…
Cafea cu lapte si-o tigara,
O rapsodie veche din trecut
Si-un viitor ce inca n-a-nceput.
Miroase-a toamna azi afara…
Cand clovnii s-au dus sa doarma
A venit noaptea iar leaganele
Au ramas in bataia vantului de toamna
In tacere.
Strange cortina, aduna-ti sufletul
Si pune-l in valiza ta cea veche
Ascunde-ti tacticos tipatul
In tacere.
Lasa-ti si masca sa cada plapand
Arata-mi suflarea si chipul de foc.
Pastreaza sforile, pastreaza un gand
In tacere…
Era tarziu si doar o lumanare
Ce ardea
In umbrele de pe podea.
Era doar patul nostru ravasit
Ce a ramas
Fara trecutul patimas.
Am spus adio si-am inchis
Un lacat
Intotdeauna pune capat…
Ansambleaza-mi sufletul inapoi,
Baierele au cedat, suruburile s-au slabit…
Invata-ma unu, dezvata-ma de doi
Acum, cat inca n-am imbatranit…
Taci… inchide ochii si asculta:
Bataia inimii inunda tot
Si-n nemiscarea absoluta
Saruta-ma de ramas bun.
Intoarce-te; ma-ntorc si eu
Cu spatele catre apus
Pastreaza-n viitor mereu
O dragoste lichida.
Caldura ma arde, ma pierde, ma raneste
Imi dogoreste sufletul de gheata si nisip
Cersesc vant si disperarea furtunii,
Purifica-ma prin uitare.
Asfaltul ma-nghite, ma cheama, ma vrea,
Oras pustiit sub blestemul verii,
E tacut, e tarziu, sunt patrunsa
De-amintirea unui pacat.
Rafala de ploaie si un zambet lenes,
Sub talpi e doar iarba si-un suflet
De gheata si nisipi si patimi.
Orasul arde potolit…
E dimineata, sunt desculta si imi tin
Picioarele sub bolta mainilor tale.
Cafea cu lapte, o tigara si-un sarut;
Senzatiile artificiale…
Lumina intra cald pe geam,
Iubirea a ramas in asternut.
Ti-e cald, suspini si eu tresar,
Pisica doarme lenes si tacut.
Jazz-ul se scurge pe fereastra,
Tu ma privesti pierdut si bland.
O gura de cafea, inca un fum,
Inca o dimineata, inca-un gand…
Aici nu-i niciodata prea tarziu,
Sau prea departe sau prea trist.
Aici inchidem cipa in vecie,
Pastrand trecutul mereu viu.
Aici ne amintim sa nu uitam,
Uitarea-i cea mai grea povara,
Ucide-un vis abia nascut
La care trebuie sa renuntam.
Aici e-ntotdeauna cineva,
E-o camera unde un suflet inc-asteapta
Sa ne-amintim, sa ratacim,
Pastrand trecutul inca viu…
Tristetea e ca o vara ploioasa
Cand te trezesti sperand cu dor
Ca razele vor fi acolo si-n lumina lor
Vei regasi un vis pierdut in tine.
Tristetea e ca lacrima dintai,
Cea care arde-obrazul nemilos
Si iti intoarce sufletul pe dos
Si lasa prima cicatrice.
Tristetea e adesea nemiloasa,
Cand mistuie si ultima speranta
S-inchide-un vis in cruda ignoranta
A oamenilor inca vii…
