De fiecare data cand fugi
Mai fac si eu un pas
Mai raman
Si apoi alerg
Catre ce nu ar fi
Daca n-ai fi
Daca n-as fi
Daca am fi noi
Niciodata unul
Mereu doi
Suntem cum suntem
Straini cunoscuti
Mereu aici
Niciodata acolo
Un fum de tigara
Un pahar de vin
O melodie
Si somnul in care
Unul devine doi
Pentru noi
De fiecare data nu fug
Mai fac un pas
Si raman
Tintuita aici
Mereu asteptand
Un fum de tigara
O melodie
Un pat pentru doi
Niciodata unul
Pentru noi
Suntem oameni-pian
Sufletul nostru e dezacordat
Si uneori un singur ton
Il poate face sa cante
In clape albe si negre
In tonuri mai joase
Care urca spre cer
Cantam adesea ghidati
De o mana necunoscuta
Pianistul e mereu acolo
Si niciodata aici
Degetele lui ating coardele
Perceptibile ale sufletului
Fara a sti daca muzica
Se aude se simte sau nu e
Suntem oameni-pian
Cantam pentru o sala uneori goala
Dar uneori plina
Un singur om poate auzi
Ce clapa atingem
Ce tipat declansam
Cand cade cortina.
Alergi tragand dupa tine
Ce mai ramane din trecut
Ca pe o papusa fara suflare
Nu e nici macar un hoit
Poate ca viata nu a fost
Nicicand acolo
Stim sa fugim cu iuteala
Cu care sufletul nu iarta
Cu care sufletul nu uita
Cu care sufletul plange
Nu e nici eliberare
Nu e nici salvare
Dar ce e?
Nu ne ramane nimic
Nu lasam nimic
Dar daruim totul
Si cerem nimicul
Desi am cere tot
Iubirea e un targ
E negustorie de lacrimi
E negustorie de vorbe dulci
Vindem fericire sau agonie
La preturi necinstite
Cu adaos sentimental
Cine sunt eu? Ce esti tu ?
E singura intrebare
Care ramane cand sfarsim
Care ne petrece mereu
In singuratate, in doi
Intotdeauna.
Incep ca de fiecare data
Trag un fum din tigara
Il las sa ma patrunda
Ridic privirea si adun
In minte toate cuvintele
De care am nevoie
Ca sa chem muza
O amagesc sa vina
Uneori se transpune in mine
Alteori e prea departe
Dar de fiecare data
Mana freamata pe foaie
Sub greutatea condeiului
Astept in fiecare clipa
Sa se deschida inima
Si sa lase libere pe hartie
Toate acele spuse si nespuse
Gandite si negandite
Dorite si alungate
Absconcse si evidente
Cuvinte si taceri
Care ma impovareaza
Care ma chinuie
Care ma cheama
Atunci cand tu nu mai esti tu
Cand eu nu mai sunt eu…
Vorbe mestesugite, o speranta
Otrava curge strop cu strop.
Lumea se muta iar din loc;
Va fi o noapte sau inca-o dimineata?
Baierele s-au slabit inca un pic
Veninul ma inunda toata.
Iubirea-mi pare regizata
Eu nu vreau totul, nici nimic…
Cer sub furtuna si vantul imi bate
In coama de vreme, pe ochii de ger.
Agale si trist, atat de stingher
Cutreiera pasul tacut catre noapte.
In ropot de inimi, la trap cu iubirea
Pe langa mansarde, alaturi de nori
Se pierde cuvantul in alte scrisori
Mereu cautand, mereu, profunzimea.
In coama de vreme, pe ochii de ger
Se-asterne tacerea si chipul in somn.
Dar vuietul tace atunci cand adorm
Cu capul pe inca un piept pasager.
Era tarziu si doar o lumanare
Ce ardea
In umbrele de pe podea.
Era doar patul nostru ravasit
Ce a ramas
Fara trecutul patimas.
Am spus adio si-am inchis
Un lacat
Intotdeauna pune capat…
Ansambleaza-mi sufletul inapoi,
Baierele au cedat, suruburile s-au slabit…
Invata-ma unu, dezvata-ma de doi
Acum, cat inca n-am imbatranit…
Taci… inchide ochii si asculta:
Bataia inimii inunda tot
Si-n nemiscarea absoluta
Saruta-ma de ramas bun.
Intoarce-te; ma-ntorc si eu
Cu spatele catre apus
Pastreaza-n viitor mereu
O dragoste lichida.
Aici nu-i niciodata prea tarziu,
Sau prea departe sau prea trist.
Aici inchidem cipa in vecie,
Pastrand trecutul mereu viu.
Aici ne amintim sa nu uitam,
Uitarea-i cea mai grea povara,
Ucide-un vis abia nascut
La care trebuie sa renuntam.
Aici e-ntotdeauna cineva,
E-o camera unde un suflet inc-asteapta
Sa ne-amintim, sa ratacim,
Pastrand trecutul inca viu…
