Reinvie focul din privire
Ascunde-ma de lume si de rele
Si da sens visurilor mele
Si-acum, ca in copilarie.
Pe cap mangaie-ma blajin
Si da-mi un sens, sa pot trai.
Spune-mi ce-ar fi daca n-ar fi
Cand totul mi-e asa strain.
Sangele plange si ma cheama
Nici apa nu se face, nici dispare.
Raman eterna ta ratacitoare
Ce-acasa se intoarce, mama…
E toamna, dragule, si abia azi
Vad prima frunza, primul stol,
La fel ca sufletul meu calator
Ce se inalta peste brazi.
Miroase-a fum si-a lemne arse
Si-a ultima suflare-a ierbii verzi.
E prea tarziu ca sa mai crezi
In soare si miresme false.
Vezi, dragul meu, se facu toamna,
Vin amintirile din cer cu ploi.
Cat de departe suntem noi
Cand sufletul spre somn indeamna…
Cand clovnii s-au dus sa doarma
A venit noaptea iar leaganele
Au ramas in bataia vantului de toamna
In tacere.
Strange cortina, aduna-ti sufletul
Si pune-l in valiza ta cea veche
Ascunde-ti tacticos tipatul
In tacere.
Lasa-ti si masca sa cada plapand
Arata-mi suflarea si chipul de foc.
Pastreaza sforile, pastreaza un gand
In tacere…
Tristetea e ca o vara ploioasa
Cand te trezesti sperand cu dor
Ca razele vor fi acolo si-n lumina lor
Vei regasi un vis pierdut in tine.
Tristetea e ca lacrima dintai,
Cea care arde-obrazul nemilos
Si iti intoarce sufletul pe dos
Si lasa prima cicatrice.
Tristetea e adesea nemiloasa,
Cand mistuie si ultima speranta
S-inchide-un vis in cruda ignoranta
A oamenilor inca vii…
Unoeri joaca e cea mai frumoasa,
Ne ascundem pentru a ne gasi,
Ne tachinam pentru a ne iubi,
Ne rascolim pentru-a trai.
E farmecul luptei, al straduintei,
Dulcele chin si dulcea victorie,
Rasplata vine ne-ndoit doar cand
Nu ne abandonam caintei.
Inchidem usi, deschidem ziduri,
Ferestrele nu mai sunt de ajuns;
Ne nastem pentru a trai.
Sa nu iubim pentru-a muri…
Aveam inima legata de mana ta
Cu lanturi de sange si lacrimi si spini;
Tu ma trageai cu putere catre tine
Purtand pe cap o cununa de crini.
Totul era un labirint de strazi si amintiri
Pe care colindasem deseori, demult
Cu sufletul ce respira din viata ta;
Azi strazile imi sunt de netrecut…
Da drumul streangului ce mi l-ai pus,
Nu vreau sa mai respir durere
Reda-mi doar libertatea si-n tacere
Intoarce-te catre apus.
Era atata soare-n visul meu; ma orbea,
Eu incercam sa te gasesc, te auzeam departe undeva
Dar nu puteam sa te ating nicicum.
Cand se termina visul si totul e aievea?
Imi era frica si te chemam cu vocea stinsa;
Candva, aveam putere sa graiesc.
Azi am uitat de vocea mea caci inima meu tace
Ca un canar in colivia sa inchisa.
Visam trecutul cu iz de viitor,
Cu amintirile transpuse in dorinta.
Prea multa patima, multa cainta
Si glasul tau ametitor…
Ce ne ramane cand plecam, cand uitam
Cele ce le-am avut, cei pe care i-am iubit?
Cine ne intoarce, cine ne da
Ce-am ratacit?
Cine ne spune, cine ne iarta
Cand gresim, cand uitam sa iubim?
Cine ne mai poate salva
Cand murim?
Ne nastem in iubire si in lacrimi,
Iubim cu patos pentru a muri
Si lacrimam pentru iubirea
Ce-odata ne facea atat de vii.
Nu vindem suflete, le daruim
Iar pretul lor e-adesea mult prea mic.
Platim cu lacrimi si cu sange
Iubirile ce ni le amintim.
Mestesugim minciuni alese
Si dam saruturi tradatoare,
Un suflet pereche e un suflet care
Are puteri tamaduitoare…
Crezi ca uitam vreodata sa iubim?, ma intreba
Eu m-am uitat in ochii lui de zeu pagan si-am zis
Iubim ca sa uitam iubirile care s-au dus
Si-au omorat in noi inca un vis.
Iubirile nu le uitam nicicand, le-nchidem
In coltul lor uitat si prafuit.
Din cand in cand le mai deschidem o fereastra,
Sa ne-amintim…sa nu murim…
