Suntem oameni-pian
Sufletul nostru e dezacordat
Si uneori un singur ton
Il poate face sa cante
In clape albe si negre
In tonuri mai joase
Care urca spre cer
Cantam adesea ghidati
De o mana necunoscuta
Pianistul e mereu acolo
Si niciodata aici
Degetele lui ating coardele
Perceptibile ale sufletului
Fara a sti daca muzica
Se aude se simte sau nu e
Suntem oameni-pian
Cantam pentru o sala uneori goala
Dar uneori plina
Un singur om poate auzi
Ce clapa atingem
Ce tipat declansam
Cand cade cortina.
Alergi tragand dupa tine
Ce mai ramane din trecut
Ca pe o papusa fara suflare
Nu e nici macar un hoit
Poate ca viata nu a fost
Nicicand acolo
Stim sa fugim cu iuteala
Cu care sufletul nu iarta
Cu care sufletul nu uita
Cu care sufletul plange
Nu e nici eliberare
Nu e nici salvare
Dar ce e?
Nu ne ramane nimic
Nu lasam nimic
Dar daruim totul
Si cerem nimicul
Desi am cere tot
Iubirea e un targ
E negustorie de lacrimi
E negustorie de vorbe dulci
Vindem fericire sau agonie
La preturi necinstite
Cu adaos sentimental
Cine sunt eu? Ce esti tu ?
E singura intrebare
Care ramane cand sfarsim
Care ne petrece mereu
In singuratate, in doi
Intotdeauna.
Cer sub furtuna si vantul imi bate
In coama de vreme, pe ochii de ger.
Agale si trist, atat de stingher
Cutreiera pasul tacut catre noapte.
In ropot de inimi, la trap cu iubirea
Pe langa mansarde, alaturi de nori
Se pierde cuvantul in alte scrisori
Mereu cautand, mereu, profunzimea.
In coama de vreme, pe ochii de ger
Se-asterne tacerea si chipul in somn.
Dar vuietul tace atunci cand adorm
Cu capul pe inca un piept pasager.
Cafea cu lapte si-o tigara,
O rapsodie veche din trecut
Si-un viitor ce inca n-a-nceput.
Miroase-a toamna azi afara…
Cand clovnii s-au dus sa doarma
A venit noaptea iar leaganele
Au ramas in bataia vantului de toamna
In tacere.
Strange cortina, aduna-ti sufletul
Si pune-l in valiza ta cea veche
Ascunde-ti tacticos tipatul
In tacere.
Lasa-ti si masca sa cada plapand
Arata-mi suflarea si chipul de foc.
Pastreaza sforile, pastreaza un gand
In tacere…
Tristetea e ca o vara ploioasa
Cand te trezesti sperand cu dor
Ca razele vor fi acolo si-n lumina lor
Vei regasi un vis pierdut in tine.
Tristetea e ca lacrima dintai,
Cea care arde-obrazul nemilos
Si iti intoarce sufletul pe dos
Si lasa prima cicatrice.
Tristetea e adesea nemiloasa,
Cand mistuie si ultima speranta
S-inchide-un vis in cruda ignoranta
A oamenilor inca vii…
Unoeri joaca e cea mai frumoasa,
Ne ascundem pentru a ne gasi,
Ne tachinam pentru a ne iubi,
Ne rascolim pentru-a trai.
E farmecul luptei, al straduintei,
Dulcele chin si dulcea victorie,
Rasplata vine ne-ndoit doar cand
Nu ne abandonam caintei.
Inchidem usi, deschidem ziduri,
Ferestrele nu mai sunt de ajuns;
Ne nastem pentru a trai.
Sa nu iubim pentru-a muri…
