De fiecare data cand fugi
Mai fac si eu un pas
Mai raman
Si apoi alerg
Catre ce nu ar fi
Daca n-ai fi
Daca n-as fi
Daca am fi noi
Niciodata unul
Mereu doi
Suntem cum suntem
Straini cunoscuti
Mereu aici
Niciodata acolo
Un fum de tigara
Un pahar de vin
O melodie
Si somnul in care
Unul devine doi
Pentru noi
De fiecare data nu fug
Mai fac un pas
Si raman
Tintuita aici
Mereu asteptand
Un fum de tigara
O melodie
Un pat pentru doi
Niciodata unul
Pentru noi
Suntem oameni-pian
Sufletul nostru e dezacordat
Si uneori un singur ton
Il poate face sa cante
In clape albe si negre
In tonuri mai joase
Care urca spre cer
Cantam adesea ghidati
De o mana necunoscuta
Pianistul e mereu acolo
Si niciodata aici
Degetele lui ating coardele
Perceptibile ale sufletului
Fara a sti daca muzica
Se aude se simte sau nu e
Suntem oameni-pian
Cantam pentru o sala uneori goala
Dar uneori plina
Un singur om poate auzi
Ce clapa atingem
Ce tipat declansam
Cand cade cortina.
Alergi tragand dupa tine
Ce mai ramane din trecut
Ca pe o papusa fara suflare
Nu e nici macar un hoit
Poate ca viata nu a fost
Nicicand acolo
Stim sa fugim cu iuteala
Cu care sufletul nu iarta
Cu care sufletul nu uita
Cu care sufletul plange
Nu e nici eliberare
Nu e nici salvare
Dar ce e?
Nu ne ramane nimic
Nu lasam nimic
Dar daruim totul
Si cerem nimicul
Desi am cere tot
Iubirea e un targ
E negustorie de lacrimi
E negustorie de vorbe dulci
Vindem fericire sau agonie
La preturi necinstite
Cu adaos sentimental
Cine sunt eu? Ce esti tu ?
E singura intrebare
Care ramane cand sfarsim
Care ne petrece mereu
In singuratate, in doi
Intotdeauna.
Cer sub furtuna si vantul imi bate
In coama de vreme, pe ochii de ger.
Agale si trist, atat de stingher
Cutreiera pasul tacut catre noapte.
In ropot de inimi, la trap cu iubirea
Pe langa mansarde, alaturi de nori
Se pierde cuvantul in alte scrisori
Mereu cautand, mereu, profunzimea.
In coama de vreme, pe ochii de ger
Se-asterne tacerea si chipul in somn.
Dar vuietul tace atunci cand adorm
Cu capul pe inca un piept pasager.
Reinvie focul din privire
Ascunde-ma de lume si de rele
Si da sens visurilor mele
Si-acum, ca in copilarie.
Pe cap mangaie-ma blajin
Si da-mi un sens, sa pot trai.
Spune-mi ce-ar fi daca n-ar fi
Cand totul mi-e asa strain.
Sangele plange si ma cheama
Nici apa nu se face, nici dispare.
Raman eterna ta ratacitoare
Ce-acasa se intoarce, mama…
S-a dus si fumul de tigara
Ne-am spus cuvintele fara de sens,
Tacerile pline de inteles.
E ultima seara…
Inchide deci obloanele
Ascunde-ti sufletul intr-o odaie
In care lumea n-o sa-l mai jupoaie
Din toate cotloanele.
Sa stingem lumina.
Ridica-ti privirea si spune-mi dar
Stiind ca nu e in zadar.
Eternul ultim ramas-bun…
Cand clovnii s-au dus sa doarma
A venit noaptea iar leaganele
Au ramas in bataia vantului de toamna
In tacere.
Strange cortina, aduna-ti sufletul
Si pune-l in valiza ta cea veche
Ascunde-ti tacticos tipatul
In tacere.
Lasa-ti si masca sa cada plapand
Arata-mi suflarea si chipul de foc.
Pastreaza sforile, pastreaza un gand
In tacere…
Ansambleaza-mi sufletul inapoi,
Baierele au cedat, suruburile s-au slabit…
Invata-ma unu, dezvata-ma de doi
Acum, cat inca n-am imbatranit…
Caldura ma arde, ma pierde, ma raneste
Imi dogoreste sufletul de gheata si nisip
Cersesc vant si disperarea furtunii,
Purifica-ma prin uitare.
Asfaltul ma-nghite, ma cheama, ma vrea,
Oras pustiit sub blestemul verii,
E tacut, e tarziu, sunt patrunsa
De-amintirea unui pacat.
Rafala de ploaie si un zambet lenes,
Sub talpi e doar iarba si-un suflet
De gheata si nisipi si patimi.
Orasul arde potolit…
Unoeri joaca e cea mai frumoasa,
Ne ascundem pentru a ne gasi,
Ne tachinam pentru a ne iubi,
Ne rascolim pentru-a trai.
E farmecul luptei, al straduintei,
Dulcele chin si dulcea victorie,
Rasplata vine ne-ndoit doar cand
Nu ne abandonam caintei.
Inchidem usi, deschidem ziduri,
Ferestrele nu mai sunt de ajuns;
Ne nastem pentru a trai.
Sa nu iubim pentru-a muri…
